Statut de protecţie: NT = este considerată o specie ameninţată cu dispariția în viitorul apropiat
Anvergura aripilor: 50-70 mm
Perioada de zbor: iunie-noiembrie
Descriere: are abdomenul lung de 45-50 mm, negru, cu desene galbene pe partea anterior-dorsală a segmentelor abdominale (pe S3-S7 cu o pată alungită care se întinde pe aproape jumătate din lungimea segmentului; pe S8-S10 cu o pată mult mai redusă); toracele este evident umflat în zona segmentelor S7-S10, negru, pe partea dinapoi cu două dungi late pe flancuri şi o dungă antehumerală galbene; pe partea superioară există două linii subţiri, în formă de "L", care, în partea dinapoi, sunt separate de petele antehumerale de o linie subţire neagră; ochii sunt verzui deasupra şi cenuşii dedesubt; pe cap, între ochi, există o linie subţire, galbenă; aripile posterioare au triunghiul anal format din 3 celule; picioarele sunt negre, cu linii subţiri galbene; masculii au în partea posterioară a abdomenului trei apendici cu vârful răsucit în formă de cârlig; femelele au aripile posterioare rotunjite la bază şi petele dorsale galbene de pe S2-S7 sunt mult mai bine conturate
Comportament: masculii au obiceiul de a se odihni într-o postură caracteristică: ţinându-şi abdomenul ridicat oblic, pe pietrele aflate în bătaia directă a razelor soarelui; masculii pot fi găsiţi adesea departe de cursurile de apă (pe pajişti, la marginea pădurilor)
Strategii de reproducere: femela depune până la 500 de ouă, în grupuri; adulţii ies din larve pe malurile pietroase, bancurile nisipoase ale cursurilor de apă
Habitat: preferă malul apelor (zonele însorite cu pietrişuri), din zona de deal până în zona de munte
Specii asemănătoare:
• Onychogomphus uncatus, la care lipseşte linia subţire, galbenă, dintre ochi, de pe partea superioară a capului; liniile subţiri, galbene, în formă de "L" de deasupra toracelui, se unesc în partea dinapoi cu petele antehumerale de pe flancuri, ochii au colorit albăstrui deasupra; aripile posterioare au triunghiul anal format din 4 celule
• Ophiogomphus cecilia, care are partea superioară a abdomenului de culoare verzuie
|