Statut de protecţie: specie nepericlitată
Anvergura aripilor: 45-60 mm
Perioada de zbor: activă în perioada (mai) iulie-septembrie (noiembrie)
Descriere:
• masculul: la maturitate, abdomenul capătă colorit roşu-sângeriu viu; toracele este brun- roşcat iar faţa este roşie; abdomenul este mai îngust în zona segmentului S4, lăţit în treimea posterioară (S7-S8), pe segmentele S8 şi S9 având câte o pată neagră evidentă; masculii imaturi au abdomenul cu colorit verzui sau gălbui; ochii au colorit roşu
• femela: abdomenul şi toracele sunt brun- gălbui, ocru-gălbui, gălbui-oliv; ochii sunt de culoare maronie
Alte caracteristici: lungimea corpul atinge 34- 36 mm la maturitate; picioarele sunt uniform negricioase, fără linii sau desene; aripile au o mică porţiune de un portocaliu aprins la bază; pterostigma este maronie; toracele are colorit uniform, fără dungi antehumerale; abdomenul are pe flancuri puncte sau dungi negre mai mult sau mai puţin evidente
Comportament: masculii au obiceiul de a se odihni pe tulpinile plantelor aflate în imediata vecinătate a apelor; manifestă comportament teritorial, revenind adesea pe vârful aceleiaşi frunze sau tulpini de pe care au zburat câteva clipe mai devreme
Strategii de reproducere: împerecherea are loc în aer; ouăle fertilizate sunt aruncate de către femelă în noroiul umed de pe malul apei, în smocurile de muşchi (Hypnum, Fontinalis), mai rar deasupra apei sau deasupra solurilor uscate; în timpul depunerii ouălelor, masculul zboară în tandem cu femela, protejând-o astfel de alţi masculi ce ar putea fi prin apropiere
Habitat: cursuri de apă line cu multă vegetaţie pe maluri (Phragmites, Typha), şanţuri, iazuri cu vegetaţie bogată, bălţi temporare, mlaştini
Paraziţi: larvele unor acarieni acvatici (genul Arrenurus), sunt ectoparazite pe suprafaţa corpului
Specii asemănătoare:
• Sympetrum vulgatum, care are picioarele negre cu o dungă mai lată bronzie
• Sympetrum fonscolombii, a cărei abdomen nu este lăţit în treimea posterioară; nervurile din jumătatea bazală a fiecărei aripi sunt conturate cu roşu la mascul şi galben la femelă
• Sympetrum danae, la care picioarele sunt negre; toracele este negru cu câte trei pete galbene pe flancuri; abdomenul este negru la mascul şi brun-negricios la femelă
|